• neuroni senzoriali (aferenți) – transmit informația de la receptori spre SNC;
• neuroni motori (eferenți) – transmit mesajele, comenzile SNC către mușchi, inimă și glande;
• neuroni de asociație (interneuroni) – fac legătura între neuronii senzoriali și cei motori și între alți neuroni de asociație între ei; interneuronii se află numai în SNC; interneuronii integrează informațiile primite de la neuronii senzoriali și reacționează prin trimiterea de mesaje pe calea neuronilor motori.   

Din alcătuirea neuronului face parte corpul celular care constituie doar un mic procent din întregul volum al celulei.

În corpul celular al neuronului se află:

• nucleul;
• organite celulare: mitocondrii, aparatul Golgi, lizozomi;
• organit specific neuronului: corpii Nissl (în alcătuirea lor intră reticulul endoplasmatic rugos la nivelul căruia are loc sinteza proteică).

Prelungirile foarte ramificate ale corpului celular se numesc dendrite și sunt specializate în recepționarea impulsurilor nervoase și transmiterea lor către corpul celular. Pe suprafața dendritelor se află mii de formațiuni spinoase prin intermediul cărora dendritele stabilesc joncțiuni cu alți neuroni sau cu receptori senzoriali.

În transmiterea impulsurilor dinspre corpul celular intervine axonul. Acesta începe cu o porțiune îngroșată a corpului celular care poartă numele de con de emergență. Axonul prezintă la interior citoplasmă (axoplasmă) delimitată de o membrană celulară (axolemă).

Lungimea axonului poate să atingă și 1 m (axonii din porțiunea inferioară a măduvei spinării și ajung la nivelul labei piciorului pot atinge o lungime de 1,2 m), însă diametrul său are dimensiuni microscopice. În general, axonii a numeroși neuroni sunt numiți uzual fibre nervoase și se reunesc formând nervi.

Capătul distal al neuronului este marcat prin prezența a mii de ramificații microscopice, denumite terminații axonale care prezintă dilatări, denumite butoni terminali. La nivelul lor, neuronii eliberează substanțe chimice denumite neurotransmițători. Aceștia intervin în transmiterea impulsurilor nervoase de la neuron la mușchi, glande sau alți neuroni.

Teaca de mielină este o membrană stratificată, izolatoare, sintetizată de celule, denumite:

• oligodendrocite (în SNC) – care emit prelungiri ce se înfășoară în jurul axonilor sau dendritelor;
• celule Schwann (în SNP) – corpul acestora se înfășoară în jurul prelungirilor neuronului.    

Între două prelungiri succesive ale oligodendrocitelor, cât și între două celule Schwann, se află spații, numite nodurile lui Ranvier, la nivelul cărora axonul este lipsit de mielină.

Mielina – caracteristici:    

• este o substanță bogată în lipide, de culoare albă;
• constituie principala componentă a membranei celulelor Schwann și a membranei oligodendrocitelor;
• are rolul de a izola reacțiile electrochimice care conduc impulsurile nervoase de-a lungul axonului (teaca de mielină izolează axonul);
• conducerea impulsului prin fibrele mielinice este mai rapidă, comparativ cu cele amielinice care conduc impulsurile mai lent; SNC prezintă axoni mielinici și axoni amielinici;
• mielina dă culoarea substanței albe din măduva spinării și encefal;
• intră în alcătuirea nervilor periferici mielinici;
• deteriorarea sa în SNC poate duce la instalarea unei afecțiuni – scleroză multiplă;
• partea externă a tecii de mielină (dispusă în jurul axonilor sau dendritelor) poartă numele de neurilemă cu rol în regenerarea neuronilor lezați.