Emisferele cerebrale – constituie partea cea mai mare a encefalului în alcătuirea căreia intră centri nervoși senzoriali și motori. Emisferele cerebrale controlează funcții mentale complexe. Unirea dintre ele se face prin corpul calos, care este o punte formată din fibre nervoase. La suprafață, emisfere cerebrale prezintă numeroase circumvoluțiuni (girusuri) și numeroase adâncituri. Adânciturile superficiale se numesc șanțuri, iar cele mai adânci se numesc fisuri.

La nivelul emisferelor cerebrale se află mai mult de 10 miliarde de neuroni. Fiecare emisferă este împărțită în 4 lobi:

  • lobul frontal – în partea anterioară; implicat în elaborarea motorie, limbă, masticație, deglutiție, elaborarea gândirii;
  • lobul parietal – în spatele lobului frontal, separare făcută prin șanțul central; implicat în elaborarea senzorială (asociație), salivație;
  • lobul temporal  – sub lobul frontal și separat de el prin șanțul lateral; implicat în auz, memorie vizuală și auditivă, judecată perceptuală (Completare: Judecata perceptuală este de fapt rezultatul senzației și proceselor congnitive responsabile de interpretarea și raportarea experiențelor);
  • lobul occipital – în partea posterioară a fiecărei emisfere; implicat în vederea bilaterală și controlaterală. (Completare: Procesarea controlaterală este atunci când un stimul este procesat pe partea opusă locului în care a fost detectat. Informațiile din jumătatea dreaptă a câmpului vizual sunt detectate de jumătatea stângă a retinei la ambii ochi și sunt procesate de emisfera stângă (și invers pentru jumătatea stângă a câmpului vizual). Vederea bilaterală = ceea ce vedem cu ambii ochi în același timp).

download 5

Emisferele prezintă o altă zonă denumită insula (lobul insular), dispusă profund și care este acoperită de unele zone ale lobilor frontal, parietal și temporal.

Neuronii din alcătuirea emisferelor cerebrale sunt responsabili de interpretarea impulsurilor primite de la organele de simț și inițiază răspunsuri voluntare la stimuli. Emisferele cerebrale sunt centrul rațiunii și al memoriei și într-o mare măsură sunt responsabile de inteligența și personalitatea unui individ.

În lobul frontal se află aria motorie principală, la acest nivel aflându-se neuroni piramidali de talie mare. Impulsurile care provin de la aceștia se încrucișează prin tractul corticospinal și stimulează astfel ariile motorii ale organismului dispuse în partea opusă.

Tot în lobul frontal se află o regiune implicată în activitatea motorie legată de vorbire și de planificarea ei, denumită aria lui Broca.

Ariile senzoriale (răspunzătoare pentru senzații, sentimente, emoții), în schimb, se află în mai mulți lobi. Astfel, zone pentru auz se găsesc în lobii temporali, iar pentru văz în lobii occipitali. Simțului mirosului îi este atribuită o arie dispusă profund, în interiorul emisferelor cerebrale.

Arii ale lobului frontal, în special, sunt implicate în învățare, rațiune, anticipare și creativitate. Unele regiuni din lobii parietali sunt implicate în înțelegerea vorbirii și exprimarea ideilor. Lobii occipitali interpretează senzațiile vizuale.

Sarcasm and Stethoscopes

Funcții specifice emisferelor cerebrale, sunt:

  • prezintă arii care recepționează și integrează semnale senzoriale (ariile senzorială somatică, vizuală, auditivă) și care inițiază semnale motorii pentru mișcările voluntare (ariile somatică motorie și a vorbirii);
  • prezintă arii de asociație la nivelul cărora sunt interpretate semnale senzoriale, stocate amintirile și unde se desfășoară procese complexe de procesare;
  • prezintă tracturi de fibre de asociație care funcționează ca releu între cortexul cerebral și alte zone ale SN.